SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis]. Vezi definitia »

TIMÁR¹, timari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Din magh. timár. Vezi definitia »

folár², folári, s.m. (reg., înv.) funcționar însărcinat cu strângerea folăritului (v.). Vezi definitia »

FORMULÁR s.n. 1. Imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. 2. Carte care cuprinde o culegere de formule dintr-un anumit domeniu; culegere de formule. [Cf. fr. formulaire]. Vezi definitia »

NĂLBÁR¹ s. m. Fluture mare cu aripile albe cu nervuri negre, ale cărui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi). [Var.: nalbár s. n.] – Din alb. Vezi definitia »