maț (máțe), s. n. – 1. (Pl., înv.) Viscere. – 2. Intestin. – 3. Tub flexibil. – Mr. mațu, megl. maț(ă), istr. mǫțę. Lat. matia (Candrea, Revista Ist. Archeol., VII, 83; Pușcariu 1048; Candrea-Dens., 1070; REW 5412), cf. napol. matsse, sard. matssa; sing. refăcut după mațe, pl. normal din matia › *mață, cf. megl. (Byck-Graur 36). – Der. mățar, s. m. (vînzător de mațe); măți, vb. refl. (Trans., a se sforța). Vezi definitia »

právăț, právățe și pravắțuri, s.n. 1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcție în spațiu. 3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop. 6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveț-praveți) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) sarcină de lemne. Vezi definitia »

HĂȚ² interj. V. hâț. Vezi definitia »

cuștuléț s.n. (reg.) gustare. Vezi definitia »

tărtăléț adj. (reg.) guraliv, vorbăreț. Vezi definitia »