spáimă (-me), s. f. – Teamă, frică, groază. Origine incertă. Se consideră drept. der. de la un lat. *expavῑmen, din expavĕre (Cipariu, Gram., 87; Pușcariu 1611; Tiktin) care corespunde semantic, dar reprezintă dificultăți formale. Der. din lat. (gr.) spasma (Candrea) pare mai îndoielnică. – Der. (în)spăima, vb. (a înfricoșa, a îngrozi); spăimit, adj. (înnebunit, zăpăcit); spăimos, adj. (fricos, sperios). Cf. spăimînta. – Din rom. provine săs. spîimê. Vezi definitia »

notótă (nótotă) s.f. (reg.) plantă erbacee perenă, cu tulpina culcată și cu frunze mici, aciculare; brădișor, pedicuță. Vezi definitia »

COLONÁDĂ, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. – Din fr. colonnade. Vezi definitia »

pahíbă, pahíbe, s.f. (reg.) cusur, defect. Vezi definitia »

AFTOÁSĂ adj. (În sintagma) Febră aftoasă = boală contagioasă specifică vitelor cornute, dar transmisibilă și omului, care se manifestă prin stare febrilă și prin erupții (afte) localizate pe mucoasa bucală și uneori pe diverse regiuni cutanate. – Din fr. aphteuse. Vezi definitia »