obór (oboáre), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora. Vezi definitia »

BRÂUȘÓR, brâușoare, s. n. Brâuleț (1). [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -ușor. Vezi definitia »

promuciór s.n. sg. (reg.) cerul înnorat la asfințit. Vezi definitia »

MOTOREACTÓR s.n. Agregat format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor, folosit la propulsia avioanelor. [Pron. -re-ac-, pl. -oare. / < fr. motoréacteur]. Vezi definitia »

RÉCTOR s.m. Conducător al unei universități sau al unui institut politehnic. ♦ (În unele țări din Apus) Conducător al unei școli medii; grad deținut de acesta. // adj. Conducător, diriguitor. ◊ (Liv.) Spirit rector = conducător spiritual. [< lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur]. Vezi definitia »