capíță (-țe), s. f. – Grămadă conică de fîn. – Mr. căpiță, copiță. Sl. kopica (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Pușcariu, Lr., 284; Conev 69 și 75); cf. bg. kapica, kopica, kupica, sb. kapica, ceh., pol. kopica „grămadă” și, pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer, Neugr. St., II, 33), alb. kopitsë, mag. kopicz. Schimbarea lui o › a pare a fi prezentat dificultăți așa încît unii filologi au căutat explicația în limbile romanice. Cf. Pascu, I, 57, care pornește de la lat. cappa și se referă la vegl. cappa „claie”. Totuși, pare de preferat explicația prin sl.; este vorba de un der. de la sl. kupiti „a aduna”, cf. pol. kopić „a îngrămădi” și rom. cupie. Pentru fonetism, cf. gata. – Der. căpiție, s. f. (grămadă de trestie). Vezi definitia »

SEMIVÓLTĂ, semivolte, s. f. Jumătate de voltă. – Semi- + voltă (după fr. demi-volte). Vezi definitia »

frucitúră s.f. (reg.) 1. căpiță de fân mai mare. 2. bifurcare. Vezi definitia »

a face pușcăria cu berilă expr. (deț.) a executa condamnări numeroase și lungi; a-și petrece viața mai mult prin închisori. Vezi definitia »

ceáră s. f. – 1. Produs natural care se înmoaie și se topește, cu numeroase întrebuințări. – Ceară roșie, ceară de sigiliu. – 2. Cerumen. – 3. Plantă (Hoya carnosa, Asclepias carnosa). – Mr. țeară, istr. țerę. Lat. cēra (Pușcariu 328; Candrea-Dens., 229; REW 1821; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. cera, fr. cire. – Der. ceriu, adj. (gălbui); cerar, s. m. (negustor de ceară; lumînârar); cerărit, s. n. (înv., impozit pe ceară); cerărie, s. f. (magazin de ceară); cerui, vb. (a da cu ceară); ceruială, s. f. (ceruire); ceruitură, s. f. (ceruire). Pentru cerițică, cf. cerențel. Vezi definitia »