BROM (‹ fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urît”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3ºC, p. f. 58,78ºC), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-roșiatic care dezvoltă vapori grei, sufocanți, cu miros neplăcut; are acțiune caustică asupra pielii, producînd arsuri grave; vaporii de b. atacă ochii și mucoasele; sub formă de săruri (bromuri) este folosit în medicină, în fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard în 1826. Vezi definitia »

NICRÓM s. n. aliaj de nichel și crom, rezistent la temperaturi înalte. (< fr. nichrome) Vezi definitia »

MIÓM s.n. Tumoare benignă a țesutului muscular. [Pron. mi-om, pl. -oame. / < fr. myome]. Vezi definitia »

Sindrom psihomotric prin care suferindul manifesta stari de dedublare a personalitatii schizofrenic-paranoide cat si stari de luciditate , iar ulterior acestora , subiectul se comporta ca un raton mascul in cautare de hrana.(include si „bucuria obsesiva” de a rasturna europubelele dupa ce consuma din acestea). Vezi definitia »

MIOCRÓM s. n. pigment roșu, în țesutul muscular. (< fr. myochrome) Vezi definitia »