gigeá adj. – Frumos, drăguț. Creație spontană din limbajul copiilor, cf. tc. cici (Șeineanu, II, 188). – Der. giugiuli, vb. (a mîngîia, a răsfăța); giugiuleală (var. giugiulitură), s. f. (mîngîiere); giugea, sf. (Mold., bulgăre, cocoloș), cuvînt care lipsește din dicționare; apare la V. I. Popa; pare a indica o înrudire a rădăcinii expresive cu gogă „bulgăre”, ca și gogoli (var. gomoli), vb. (a mîngîia), rezultat din încrucișarea lui gogă cu giugiuli, cf. cocoli; guguli, vb. (a mîngîia, a răsfăța); gugulea, s. m. (copilaș). Vezi definitia »

prescuriceá, prescuricéle, s.f. (reg.) iarba-surzilor. Vezi definitia »

juvaneá (-éle), s. f. – Țeavă de narghilea. Tc. zivane (Tiktin). Vezi definitia »

BUZEA, Constanța (n. 1941, București), poetă română. Lirism grav, dominat de sentimentul erotic, într-un registru diversificat al stărilor sufletești („La ritmul naturii”, „Norii”, „Agonice”, „Sala nervilor”, „Cină bogată în viscol”). Vezi definitia »

DIRMEÁ, dirmele, s. f. Broboadă (albă). – Tc. d(ev)erme. Vezi definitia »