STRÓMĂ s. f. 1. (anat.) rețea de suport a unui organ din țesut conjunctiv, vase și nervi. ◊ structura internă, spongioasă, a eritrocitului etc. 2. organ la unele ciuperci din hife în care se formează corpurile de fructificație. (< fr. stroma) Vezi definitia »

TÉHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor și a deprinderilor de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik]. Vezi definitia »

MIORLĂIÁLĂ, miorlăieli, s. f. Miorlăit¹. ♦ Fig. Plâns, vorbire afectată; cântare nearmonioasă. [Pr.: -lă-ia-] – Miorlăi + suf. -eală. Vezi definitia »

ANTIREZONÁNȚĂ s. f. stare de vibrație opusă rezonanței. (< fr. antirésonance, engl. antiresonance) Vezi definitia »

PROTÁZĂ, protaze, s. f. 1. Partea întâi a unei perioade condiționale, care cuprinde grupa propozițiilor secundare și care îndreaptă atenția cititorului asupra consecințelor care se enunță în apodoză. 2. Partea de la început a unei drame antice, care cuprindea expunerea subiectului. – Din fr. protase. Cf. lat. protasis. Vezi definitia »