SCUÁMĂ s.f. 1. (Med.) Strat epidermic care se desface de pe piele în urma unor boli ca scarlatina, pojarul etc. 2. (Bot.) Frunzișoară tare care protejează mugurii, receptaculul etc. [Pron. scua-mă, var. (2) scvamă s.f. / < fr. squame, cf. lat. squama – solzi]. Vezi definitia »

sóră (-suróri), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23). Vezi definitia »

CLAVÍCULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul si cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule. Vezi definitia »

OROGENÉZĂ s.f. Totalitatea fenomenelor geologice care au determinat formarea munților; orogenie. [< fr. orogenèse, cf. gr. oros – munte, genesis – naștere]. Vezi definitia »

púhă², púhe, s.f. (reg.) bucată de pânză răsucită, înnodată la un capăt (sau la ambele) folosită într-un joc de copii: de-a puha. Vezi definitia »