Definita cuvantului imperativ
IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu imperativ
APERCEPTÍV, -Ă adj. Referitor la apercepție, de apercepție; obținut cu ajutorul apercepției. [Cf. fr. aperceptif]. Vezi definitia »
PRIMITÍV, -Ă adj. 1. De la începutul omenirii, străvechi. ♦ Aflat pe cea dintâi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. Necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. Nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. Originar, primar; de bază. ◊ Cuvânt primitiv = Cuvânt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, se derivă alte cuvinte; culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitivă a unei funcții = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintâi]. Vezi definitia »
PASÍV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Parte a bilanțului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo]. Vezi definitia »
COPULATÍV, -Ă adj. 1. (despre conjuncții) care leagă (părți de) propoziții de același fel. ♦ verb ~ = verb în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect și numele predicativ; copulă (1); propoziție ~ă = propoziție coordonată legată prin asociere de coordonata ei. 2. (log.; despre judecăți afirmative) care are mai multe subiecte legate de același predicat. (< fr. copulatif, lat. copulativus) Vezi definitia »
PORTATÍV, -Ă adj. Care se poartă, se transportă ușor; portabil. ♦ Dicționar portativ = dicționar de format mic. [< fr. portatif]. Vezi definitia »