Definita cuvantului imputare
IMPUTÁRE, imputări, s. f. Acțiunea de a (se) imputa și rezultatul ei; reproș, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputație. – V. imputa.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu imputare
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. Vezi definitia »
PRELUDÁRE, preludări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a preluda și rezultatul ei. – V. preluda. Vezi definitia »
COPOLIMERIZÁRE s.f. Reacție de polimerizare simultană a doi sau a mai multor monomeri diferiți. [Cf. fr. copolymérisation]. Vezi definitia »
DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși. Vezi definitia »
EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare juridică = greșită stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris. Vezi definitia »