ACCÉNT s.n. 1. Intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidență prin mărirea intensității vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonație afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanță. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent]. Vezi definitia »

TELEDIVERTISMÉNT, teledivertismente, s. n. Emisiune de divertisment la televiziune. – Tele- + divertisment. Vezi definitia »

INELEGÁNT, -Ă adj. Lipsit de eleganță în vorbire, în purtare etc. [Cf. fr. inélégant]. Vezi definitia »

ASISTÉNT, -Ă, asistenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care asistă, care este de față la ceva. 2. S. m. și f. Persoană care asistă pe cineva, care e de față pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic în învățământul superior, inferior lectorului; persoană care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent. Vezi definitia »

Moment sau proces liturgic de transformare a sfintelor daruri in trupul si singele mantuitorului Vezi definitia »