NIVELMÉNT, nivelmente, s. n. (Top.) Totalitatea metodelor, procedeelor și operațiilor prin care se determină altitudinea unor puncte terestre în scopul reprezentării lor pe o hartă sau pe un plan. – Din fr. nivellement. Vezi definitia »

VIRESCÉNT, -Ă adj. (Despre un organ vegetal) Care are culoarea verde. [Pron. -sce-. / cf. it. virescente, lat. virescens]. Vezi definitia »

Worriment to procure for itself such wish as a motive. <a href= http://xoomer.alice.it/alice12/discount-wedding-dress.htm#discount+wedding+dress >discount wedding dress</a> <a href= http://xoomer.alice.it/alice12/cheap-wedding-dress.htm#cheap+wedding+dress >cheap wedding dress</a> [url=http://xoomer.alice.it/alice12/cheap-wedding-dress.htm#cheap+wedding+dress]cheap wedding dress[/url] <a href= http://xoomer.alice.it/alice12/wedding-invitation-card.htm#wedding+invitation+card >wedding invitation card</a> [url=http://xoomer.alice.it/alice12/wedding-invitation-card.htm#wedding+invitation+card]wedding invitation card[/url] <a href= http://xoomer.alice.it/alice12/cheap-wedding-bands.htm#cheap+wedding+bands >cheap wedding bands</a> <a href= http://xoomer.alice.it/alice12/beach-wedding-dress.htm#beach+wedding+dress >beach wedding dress</a> Vezi definitia »

LUXURIÁNT, -Ă adj. 1. (despre vegetație) care crește din abundență; bogat. 2. (fig.) exuberant, abundent, încărcat, (prea) plin de... (< fr. luxuriant, lat. luxurians) Vezi definitia »

cuvînt (cuvínte), s. n. – 1. Termen, vorbă. – 2. Vorbit, taifas. – 3. (Înv.) Discurs. – 4. Verb, învățătură a religiei. – 5. (Înv.) Știre, veste, noutate. – 6. Proverb, zicală. – 7. Ordin, dispoziție. – 8. Făgăduință, promisiune, siguranță. – 9. (Înv.) Răspuns, lămurire. – 10. (Înv.) Dispută, controversă. – 11. Rațiune, motiv, cauză, pricină. – Mr. (cuvendă), istr. cuvint. Lat. conventum „reuniune” (Pușcariu 478; REW 2194; DAR; Philippide, II, 638; Densusianu, GS, II, 15). Cuvîntul există în celelalte limbi romanice cu un semantism foarte diferit; pentru sensul rom., cf. și alb. kuvënt „conversație”, ngr. ϰουβέντα „conversație” ca și ngr. ὁμιλία „reuniune” și „conversație”, sl. sŭborŭ „reuniune” și sb. zbor „conversație” etc. Această coincidență îi determină pe unii filologi să explice semantismul romanic printr-un fond comun balcanic, cf. Berneker 52 și Sanfeld 34. În rom. este cuvînt general folosit, și imaginea pe care o dă ALR, I, 28, asupra folosirii sale este extrem de deficientă. Der. cuvînta (istr. cuvîntu), vb. (a vorbi, a grăi, a spune; a sta la taifas, a conversa; a ține un discurs; a declara), pe care Pușcariu 480 și DAR îl consideră a proveni direct din lat. conventāre, cf. alb. kuvendoń, ngr. ϰουβεντιάζω; cuvîntător, adj. (care vorbește, care poate vorbi; rațional; chibzuit); necuvîntător, adj. (fără grai, care nu poate vorbi; fără rațiune, animalic); cuvîntăreț, adj. (înv., rațional, înzestrat cu rațiune); cuvîntătorie, s. f. (înv., elocință); cuvintelnic, s. n. (înv., dicționar, glosar); precuvîntare, s. f. (prefață), înv., formație literară pe baza sl. prĕdŭslovije (Candrea). Cf. binecuvîntare. Vezi definitia »