Definita cuvantului infinitiv
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu infinitiv
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., scr. siv. Vezi definitia »
CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus) Vezi definitia »
EXSUDATÍV, -Ă adj. (Despre inflamații) Însoțit de supurație. [< fr. exsudatif]. Vezi definitia »
INTUITÍV, -Ă adj. Bazat pe (făcut prin) intuiție. ◊ Metodă intuitivă = metodă care îmbină expunerea teoretică cu observarea directă a obiectelor sau fenomenelor. [Pron. -tu-i-. / cf. it. intuitivo, fr. intuitif]. Vezi definitia »
PEIORATÍV, -Ă adj. (despre cuvinte, expresii, afixe etc.) defavorabil; depreciativ. (< fr. péjoratif) Vezi definitia »