Definita cuvantului corelativ
CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu corelativ
NUMERATÍV, -Ă adj. care servește la numărat. (< fr. numératif) Vezi definitia »
ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. Vezi definitia »
RECEPTÍV, -Ă adj. 1. capabil de a recepționa, de a primi impresii din afară. 2. care învață, asimilează ușor. 3. care contractează ușor anumite boli (contagioase). (< fr. réceptif) Vezi definitia »
APERCEPTÍV, -Ă adj. referitor la apercepție; care aparține apercepției. (< fr. aperceptif) Vezi definitia »
AMPLECTÍV, -Ă adj. (bot.; despre organe) care îmbrățișează complet alte organe. (< fr. amplectif) Vezi definitia »