BUNĂTÁTE, (1 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis. Vezi definitia »

BAZIDIOMICÉTE s.f. pl. Clasă de ciuperci la care sporii se formează la exterior, pe bazidii. [Pron. -di-o-. / < fr. basidiomycètes]. Vezi definitia »

a zice vrute și nevrute expr. a flecări. Vezi definitia »

druéte (-éți), s. m. Par, bîtă. Origine necunoscută. După Diculescu 482, din gr. δρῦς; Rosetti, II, 116, îl pune în legătură cu alb. dru „lemn”. Vezi definitia »

HETEROSEXUALITÁTE s. f. sexualitate normală, atracție spre sexul opus. (< fr. hétérosexualité) Vezi definitia »