ȚOPIȘÓARĂ, țopișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui țoapă; (fam.) țopică. – Țoapă + suf. -ișoară. Vezi definitia »

ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsa'tsa. Vezi definitia »

tencuială s. f. sg. 1. fard de obraz. 2. (prin ext.) machiaj. Vezi definitia »

MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. Vezi definitia »

VÍNĂ, vini, s. f. Faptă care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ◊ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii înfăptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina. Vezi definitia »