harabá (harabále), s. f. – Car, căruță mare. Tc. araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. arabá, rus. arbá. – Der. harabagiu, s. m. (căruțaș), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru căruțași); harabagilîc, s. n. (înv., consum, impozit municipal pe căruțel care intră), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (cărăușie); hărăbaie, s. f. (casă mare, clădire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56. Vezi definitia »

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib. Vezi definitia »

volbá (-b, át), vb. – A veni mare, a se arunca în rîu. Megl. volb(ari). Lat. volvĕre (REW 9433). – Der. volbură, s. f. (vînt puternic, vîrtej; înv., furtună; rochița-rîndunicii, Convolvulus arvensis), poate direct din lat. volvŭla (Pușcariu 1946; Candrea-Dens., 785; REW 9447); volbura, vb. (a se învîrteji); volburos, adj. (ca volbura, învîrtejit). Vezi definitia »

sabá adv. (reg.; în expr.) a se purta sabá = a merge repede, a se grăbi. Vezi definitia »

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). Vezi definitia »