MOȚIÚNE¹ s.f. (Liv.) Mișcare. [Pron. -ți-u-. / cf. it. mozione, lat. motio]. Vezi definitia »

INSCRIPȚIÚNE s. f. v. inscripție. Vezi definitia »

DENUTRIȚIÚNE s.f. v. denutriție. Vezi definitia »

șoșoáne s.f. pl. (reg.) vorbe amăgitoare, minciuni. Vezi definitia »

minúne (minúni), s. f. – Miracol, minunăție. Origine îndoielnică. Se consideră der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. și nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Pușcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Crețu 348 se gîndea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, și Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunăție, s. f. (miracol, minune). Vezi definitia »