Definita cuvantului minune
minúne (minúni), s. f. – Miracol, minunăție. Origine îndoielnică. Se consideră der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. și nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Pușcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Crețu 348 se gîndea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, și Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunăție, s. f. (miracol, minune).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu minune
COMPRESIÚNE s. f. 1. comprimare. 2. stare de solicitare a unei piese sub acțiunea a două forțe egale și de sens contrar. 3. fază de funcționare a unei mașini în timpul căreia fluidul din cilindrul motor își micșorează volumul sub acțiunea pistonului. 4. apăsare a unui vas sangvin pentru a opri o hemoragie. ◊ apăsare pe care o exercită o tumoare asupra unui organ sau țesut vecin. (<fr. compression, lat. compressio) Vezi definitia »
GLACIAȚIÚNE, glaciațiuni, s. f. V. glaciație. Vezi definitia »
RECREAȚIÚNE s.f. v. recreație. Vezi definitia »
EXHORTAȚIÚNE s.f. v. exortație. Vezi definitia »
EVECȚIÚNE, evecțiuni, s. f. Inegalitate periodică în mișcarea Lunii, produsă de acțiunea Soarelui. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. évection, lat. evectio, -onis. Vezi definitia »