SĂLBĂTICÍE, sălbăticii, s. f. 1. Stare în care se află animalele sălbatice; p. ext. însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal. ◊ Loc. adv. Cu sălbăticie = fioros, sălbatic. 2. Stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului. 3. Loc pustiu, neumblat; pustietate. 4. Izolare de lume, singurătate. ♦ Timiditate, sfioșenie. 5. Prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat. 6. Stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism. ♦ Loc unde nu a pătruns civilizația. [Var.: (pop.) sălbătăcíe s. f.] – Sălbatic + suf. -ie. Vezi definitia »

TONSILOTOMÍE s. f. amigdalotomie. (< fr. tonsillotomie) Vezi definitia »

HELIOMETEOROLOGÍE s. f. ramură a meteorologiei care studiază raporturile dintre circulația atmosferică și activitatea solară. (< fr. héliométéorologie) Vezi definitia »

FOTOBIOLOGÍE s.f. Capitol din științele naturii care studiază efectele luminii asupra biologiei organismelor vii. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / < fr. photobiologie]. Vezi definitia »

vípie s. f. – Zăduf, căldură. Origine necunoscută. Legătura cu văpaie (Scriban) nu este certă. Vezi definitia »