ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. Vezi definitia »

LĂTRÁRE, lătrări, s. f. (Înv.) Lătrat. – V. lătra. Vezi definitia »

SCOROJÍRE, scorojiri, s. f. Faptul de a se scoroji. – V. scoroji. Vezi definitia »

ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. Vezi definitia »

CROȘETÁRE, croșetări, s. f. Acțiunea de a croșeta. – V. croșeta. Vezi definitia »