Definita cuvantului albișor
ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. și f. (Iht.) Obleț. III. S. m. 1. Nume dat unor bureți comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. Albitură (2). 2. Varietate de viță de vie cu struguri albi. – Alb + suf. -ișor.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu albișor
STABILIZATÓR, -OÁRE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur) Vezi definitia »
MIGRATÓR, -OÁRE adj. Care migrează, călător; migratoriu. [Cf. lat. migrator, fr. migrateur]. Vezi definitia »
spor (-ruri), s. n. – 1. Prosperitate, progres, abundență, belșug. – 2. Majorare. – Megl. spor. Sl. sporŭ „uger”, sporinŭ „abundent” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 359), cf. bg., sb. spor, mag. szapor. – Der. spori, vb. (a mări, a crește, a majora; a se întinde; a se intensifica, a se mări; a se înmulți, a se multiplica, a se lărgi, a se derula; a trăncăni; a flecări; a prospera; a înainta, a progresa; a folosi); sporiș, s. n. (verbină, Verbena officinalis), din sb., cr., slov. sporiš; sporitor, adj. (prosper, care sporește); spornic, adj. (care are spor, care progresează; bogat, abundent; folositor, util; activ, eficace); spornicie, s. f. (eficacitate); nespornic, adj. (fără folos). Vezi definitia »
RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + ascultător. Vezi definitia »
podișór, podișoáre, s.n. 1. (înv. și reg.) podeț. 2. (reg.) dulap sau stelaj pentru vase. 3. fiecare dintre bârnele pe care se sprijină podeaua la casă. 4. (reg.) parte a bisericii (cu balcon) unde stă corul. 5. (reg.) platformă pe care sunt fixate pietrele la moara de apă; pod. 6. (reg.) dulap de haine. 7. (reg.) nișă în zid, firidă. 8. (reg.) suport de scânduri pe care se pun la uscat sau la dospit cașul, brânza etc. sau pe care se păstrează oalele cu lapte; leasă, pat. Vezi definitia »