TIPELCIUÍ, tipelciuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A frământa mămăliga în mâini. ♦ A frământa lutul cu picioarele până când devine bun de folosit la lipit. Vezi definitia »

HRENTUÍ, hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strica; a se hodorogi. ♦ A se împrăștia, a se risipi. – Et. nec. Vezi definitia »

túi (-iuri), s. n. – Însemn militar turc; care constă într-un anumit număr de cozi de cal (6 pentru sultan, 3 pentru Marele Vizir, 2 pentru domnii din Munt. și Mold.), legate la capătul unei lănci roșii. Tc. tuy (Șeineanu, III, 124), cf. ngr. τούγι, bg., sb. tug. – Der. tuigiu, s. m. (fabricant de tuiuri), din tc. tuyci, înv. Vezi definitia »

bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator). Vezi definitia »

FERESTRUÍ, ferestruiesc, vb. IV. Tranz. A tăia ceva cu ferăstrăul. [Var.: ferestuí, ferăstruí vb. IV] – Din magh. fürészelni (apropiat de ferestrău). Vezi definitia »