norá, pers. 3 sg. noreáză, vb. I (pop.) a (se) înnora. Vezi definitia »

PROFERÁ vb. I. tr. A spune, a rosti injurii, amenințări etc. [< fr. proférer, cf. lat. proferre – a purta înainte]. Vezi definitia »

ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. Vezi definitia »

TÓRA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise și Pentateuhului care o conține. b. 1. Cele cinci cărți ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor și judecăților conținute în scriptura evreiască, în celelalte scrieri sfinte și în tradiția orală. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit în sinagogă la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = îndrumare, învățătură, doctrină; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arăta, a indica; a conduce, a instrui, a învăța (pe cineva); formă factitivă (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvârli) [def. b. MW, et. TLF] Vezi definitia »

proorá, prooréz, vb. I (reg.) 1. (despre oi; în forma: proori) a porni, a duce la pășune în timpul proorului. 2. a uda, a stropi cu apă. Vezi definitia »