strámă (-me), s. f. – Destrămătură. Lat. trama, prin intermediul unui der. extramāre (Tiktin), cf. logud. istramare „a destrăma”; stramă ar fi deci un deverbal de la a *străma, cf. destrăma. – Der. strămătură, s. f. (destrămătură; lînă vopsită). Vezi definitia »

TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continuă a realității, care impune o permanentă modificare a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relații și a omului la noile condiții. (< engl. transience) Vezi definitia »

UNGVÍCULĂ s. f. partea inferioasă a petalelor, care se îngustează și este acoperită de caliciu. (< lat. unguiculus) Vezi definitia »

a sufla ca o balenă / ca o locomotivă expr. a gâfâi, a respira sacadat. Vezi definitia »

mânjeală, mânjeli s. f. v. mangă. Vezi definitia »