ONOÁRE s.f. 1. Cinste; integritate morală, probitate, corectitudine. ♦ De onoare = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faimă, bună reputație. ♦ A face onoare cuiva = a onora. 3. Mândrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore]. Vezi definitia »

NESĂBUÍRE s. f. Lipsă de judecată, de chibzuință într-o împrejurare dată, nesocotință, nechibzuință, nesăbuință; (concr.) faptă nesocotită, nechibzuită. – Din nesăbuit. Vezi definitia »

RECEPTÁRE, receptări, s. f. Acțiunea de a recepta și rezultatul ei; înregistrare, captare, recepționare. – V. recepta. Vezi definitia »

COORDINÁRE s.f. v. coordonare. Vezi definitia »

ZVÂRCOLÍRE, zvârcoliri, s. f. Faptul de a se zvârcoli; mișcare spasmodică; agitare, frământare, zvârcolitură. – V. zvârcoli. Vezi definitia »