Definita cuvantului înfige
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Prez. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu înfige
EXÍGE vb. tr. a cere imperios, insistent. (< lat. exsigere, fr. exsiger) Vezi definitia »
emérge (-g, emérs), vb. – A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. Lat. emergere (sec. XIX). – Der. emergent, adj.; emergență, s. f.; emersiune, s. f., din lat. Vezi definitia »
LINKÁGE [-CAJ] s.n. (biol.) înlănțuire (strânsă) a genelor care se găsesc în același cromozom. (< engl. linkage) Vezi definitia »
remíge s. f., pl. remigi Vezi definitia »
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Prez. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. Vezi definitia »