PENETRÁNȚĂ s.f. (Rar) Penetrație; pătrundere; perspicacitate. [< fr. pénétrance]. Vezi definitia »

AUTOCISTÉRNĂ, autocisterne, s. f. Automobil prevăzut cu o cisternă montată pe șasiu, folosit pentru transportul lichidelor. – Din auto² + cisternă. Vezi definitia »

DIAFTORÉZĂ s. f. proces metamorfic prin care șisturile cristaline se adaptează unor condiții de metamorfism mai puțin intens decât cel care a determinat formarea lor; retromorfism. (< fr. diaphtorèse) Vezi definitia »

mámă (máme), s. f. – Femeie considerată în raport cu copiii ei. – Mr., megl. mamă. Creație expresivă, probabil continuarea directă a lat. mamma (Diez, I, 260; Pușcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrană” sau „persoană care procură hrana”; în așa fel că ajunge să semnifice atît „mamă” cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. mëmë, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare să se demonstreze prin mr. mămos „care are gușă”. Fără îndoială, există unii care-l pun în legătură cu alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu, Lr., 281). E cuvînt de largă circulație (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv: mă-ta (‹ mamă-ta) mă-sa (‹ mamă-sa), cf. it. mammata, mr. mă-ta. Cf. muma, mămăligă. Der. mamaie, s. f. (mamă); mămică, s. f. (mamă); mămucă, s. f. (Mold., mamă); mamă-mare, s. f. (bunică); mucă, s. f. (Olt., mamă), reducere din mămucă; muică, s. f. (Olt., mamă), încrucișare a cuvîntului anterior cu maică. Vezi definitia »

răpciúgă (răpciúgi), s. f. – Respirație grea, morvă. Origine obscură. Fără îndoială de origine sl., probabil în loc de *răpștiugă, de la răpști „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” față de hropotnija „gripă”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapĕtĭ „a sforăi” față de sap „răpciugă” (Cihac, II, 306). – Der. răpciugos, adj. (cu răpciugă). Vezi definitia »