VITUPERÁ vb. tr. a defăima, a blama, a denigra. (< fr. vitupérer, lat. vituperare) Vezi definitia »

ÎNTĂRÁ vb. I. v. întărâta. Vezi definitia »

COMEMORÁ vb. I. tr. A celebra printr-o ceremonie un eveniment însemnat sau o persoană importantă (mai ales un eveniment trist sau o persoană dispărută). [< fr. commémorer, cf. lat. commemorare – a aminti]. Vezi definitia »

bucurá (búcur, át), vb. – 1. A încînta, a desfăta. – 2. (Refl.) A simți bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a căuta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Lat. *vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce”. Semantismul se explică în lumina indicației lui Varrón, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”. Această observație dovedește că în lat. pop., a existat o confuzie între ideea de „a striga” și cea de „a se bucura”, astfel încît trebuie să presupunem că aceeași confuzie s-a presupus într-un sens contrar lui iubilare, în lat. *voculare. Chiar dacă această explicație este suficientă în sine, este posibilă și o confuzie populară a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de încîntare bahică”, și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvîntul rom. pare a coincide cu alb. bukuri „frumusețe” bukuroń „a înfrumuseța”, bukurë „frumos”. Mulți cercetători cred că alb. a fost sursa cuvîntului rom. (cf. Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), în ciuda dificultății semantice; pentru alții (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidența cu alb. indică doar un etimon comun. Cel mai probabil este să fie vorba de o întîlnire cauzală, și că alb. bukurë „frumos” depinde de tc. bukur „parfum”. După opinia greșită a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecîndu-se de la pulcher, iar după Crețu 309, pe baza lat. *avuculare. În sfîrșit, numele propriu de persoană Bucur (› București), nu pare a avea legătură cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale dispărute, bazate pe lat. buculus (› fr. bugle). Der. bucurie, s. f. (veselie, plăcere, satisfacție); bucuros, adj. (vesel, mulțumit, satisfăcut, bine dispus); îmbucura, vb. (Trans. și Bucov., a bucura); îmbucurător, adj. (satisfăcut, mulțumitor). Vezi definitia »

múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209). Vezi definitia »