mînăstíre (mînăstíri), s. f. – Instituție religioasă, unde trăiesc călugări(țe). – Var. mănăstire, (înv.) monastire. Mr. mînăstir, megl. mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parțial prin intermediul sl. manastyrĭ (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monoštir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvînt de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der. mînăstiresc, adj. (de mănăstire); mînăstioară, s. f. (mănăstire mică; joc de copii). Vezi definitia »

TRAMBALÁRE s.f. (Fam.) Acțiunea de a (se) trambala. [< trambala]. Vezi definitia »

FEDERALIZÁRE, federalizări, s. f. Acțiunea de a se federaliza și rezultatul ei. – V. federaliza. Vezi definitia »

COAFÁRE, coafări, s. f. Acțiunea de a (se) coafa. – V. coafa. Vezi definitia »

înțináre s.f. (pop.) 1. tăiere parțială a unui copac, încât să se mai țină. 2. rezemare ușoară a unei uși. Vezi definitia »