COLȚÁR, (1, 2, 3, 4, 5) colțare, s. n., (6) colțari, s. m. 1. S. n. Poliță așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei. 2. S. n. (Reg.) Sobă de cărămidă, cu coloane, instalată în colțul unei camere. 3. S. n. Piesă metalică sau din lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alamă sau de plumb, folosit la formarea colțului unui chenar. 6. S. m. Ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheață, pe bușteni. – Colț + suf. -ar. Vezi definitia »

PENDULÁR, -Ă adj. care are o mișcare ca un pendul; oscilant. (< fr. pendulaire) Vezi definitia »

DISCIPLINÁR, -Ă adj. Potrivit disciplinei, de disciplină. ◊ Pedeapsă disciplinară = pedeapsă aplicată (cuiva) pentru încălcarea unor reguli de disciplină. [Cf. fr. disciplinaire, it. disciplinare]. Vezi definitia »

FULÁR, fulare, s. n. 1. Fâșie dreptunghiulară dintr-o țesătură sau dintr-o împletitură de lână, de mătase etc., care se poartă în jurul gâtului. 2. Țesătură ușoară de mătase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard. Vezi definitia »

LABIOVELÁR, -Ă, labiovelari, -e, adj. (Despre consoane) A cărei articulare se realizează concomitent prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului. ◊ (Substantivat, f.) În cuvântul latinesc „aqua”, qu este o labiovelară. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiovélaire. Vezi definitia »