TRILOBÍT, trilobiți, s. m. (La pl.) Clasă de animale artropode marine fosile, caracteristice erei primare, al căror corp era împărțit în trei atât longitudinal, cât și transversal; (și la sg.) animal din această clasă. – Din fr. trilobite. Vezi definitia »

POCĂNÍT, -Ă, pocăniți, -te, adj. v. POCĂNI. – [DEX '98] Vezi definitia »

DRIȘCUÍT s. n. Drișcuire. – V. drișcui. Vezi definitia »

cuțít (cuțíte), s. n. – 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. – 2. Piesă principală a cîntarului. – 3. Durere de șale. – Mr. cățut, cuțut, megl. cuțǫt, istr. cuțit. Lat. *cotῑtus, de la *cotῑre „a ascuți” (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Pușcariu, Lr., 198); cf. cute, ascuți, custură. S-a propus și un der. de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. – Der. cuțitar, s. m. (persoană care face sau vinde cuțite; bătăuș, mardeiaș); cuțitărie, s. f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuțite); (în)cuțita, vb. (a avea un junghi în șale; a înțepa, a înjunghia); cuțitătură, s. f. (durere de șale); cuțitoaie, s. f. (lamă ascuțită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuțit de potcovar; brăzdar de plug; pește de rîu, Cobitis taenia); cuțit(oi), vb. (a lucra cu cuțitoaia); cuțitură, s. f. (cuțit care nu taie), cf. custură. Vezi definitia »

ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni. Vezi definitia »