Definita cuvantului limbă
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură și care este pricipalul organ de percepere a gustului; servește la mestecarea și înghițirea alimentelor, iar pentru om este și organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. ♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (în afară de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile și sentimentele. Limba surdo-muților. 2. Vorbă, cuvânt; grai, glas. 3. (Înv. și arhaic) Informație (asupra intențiilor dușmanului), relație, veste, știre. ♦ Informator, spion, iscoadă. 4. (Înv. și arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă. (II, 1); popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1). Bară mobilă de metal, agațată în fundul clopotului, care prin mișcare, lovește în pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. – Lat. lingua (sensul „popor” (II 4) după v. sl. jenzyk „grai”, „popor”).
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu limbă
SCROFULODÉRMĂ s.f. (Med.) Tuberculoză a pielii, caracterizată prin noduli localizați în hipoderm. [< fr. scrofuloderme, cf. lat. scrofula – scrofulă, gr. derma – piele]. Vezi definitia »
gălbeáză (gălbéze), s. f. – 1. Boală a ovinelor. – 2. Plantă (Marchetia polymorpha). – Var. călbează. Mr. gălbadză. Lat. clāvĕlla, cu metateza *calvella › *călbea și cu suf. -ză, cf. fr. clavelée „boală, dropică”, it. chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -ză este curentă în rom., cf. cinteză, pupăză, spetează, sfîrlează, etc. Schimbarea c › g, care apare frecvent la inițială, pare a indica o confuzie cu galben. În sfîrșit, numele plantei se datorează întrebuințării ei în medicina populară cf. sp. hepatica. Se consideră în general că etimonul cuvîntului este alb. gëljbazë sau këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Pușcariu 696; Philippide, I, 256 și II, 702; Pascu, II, 220; DAR; Capidan, Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însă alb. nu a fost explicat pînă în prezent și rezultatul lui pare a indica un împrumut din rom. În aceeași situație se află ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnwörter, 26), și săs. galbiaze. Legătura cu chelbe, sugerată de DAR, nu este evidentă. Pentru Lahovary 327, este vorba de un cuvînt anterior indoeurop. Der. gălbeji (var. gălbezi, călbeji, călbezi, îngălbeji), vb. (a se înbolnăvi de dropică; a deveni palid, a se îngălbeni), în al cărui al doilea sens a intervenit o încrucișare cu galben; gălbenos (var. gălbăjos, gălbăcios, călbejos), adj. (bolnav de dropică; palid, galben); gălbejoasă (var. gălbejeală), s. f. (gălbeneală); gălbășoară s. f. (plantă, Lysimachia vulgaris). După Scriban, der. s-ar explica mai bine plecînd de la galben, cu schimbare de suf. galbĭnus › galbĭdus; însă această ipoteză nu pare corectă. Vezi definitia »
PERITONEOCENTÉZĂ s. f. paracenteză a cavității peritoneale. (< fr. péritonéocentèse) Vezi definitia »
PERTUIZÁNĂ, pertuizane, s. f. Armă de fier, asemănătoare cu halebarda, folosită în sec. XV-XVIII. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. pertuisane. Vezi definitia »
săláică2, s.f. (reg.) tăișul secerei; sălai. Vezi definitia »