zănoágă (-ge), s. f. – Căldare, depresiune între doi munți. Sl. za noga „la picior”, rut. zanoga (Tiktin; Conev 39), bg. za(d)noga › megl. zănoagă. Vezi definitia »

RUTÍNĂ¹ s.f. 1. Obicei, operație repetată zilnic sau periodic. ♦ Operație efectuată de un calculator electronic. 2. Deprindere de a lucra mecanic, mereu în același fel. ♦ (Depr.) Respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. V. manierism. / < fr. routine]. Vezi definitia »

OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. Vezi definitia »

PROVIDÉNȚĂ s. f. 1. (în concepțiile religioase) putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ◊ atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia) Vezi definitia »

ÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă]. Vezi definitia »