MUȘTIÚC s. n. 1. capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. (< germ. Mundstück) Vezi definitia »

huc, hucuri, s.n. (reg.) Rămășiță, brac, gunoi, bucluc, gogleze, goz, huimată. Vezi definitia »

MAMELÚC s.m. 1. Soldat care făcea parte dintr-un corp de cavalerie turco-egiptean. 2. (În Brazilia) Persoană născută dintr-un părinte alb și unul indian. 3. (Fig.) Om fără personalitate și fără păreri proprii. / < fr. mamelouk, cf. ar. mamluk – sclav]. Vezi definitia »

ulúc (-curi), s. n. – 1. Scoc, canal format din două sau trei scînduri de lemn. – 2. Țeavă, tub la o sursă de apă. Tc. uluk, oluk (Șeineanu, II, 372; Lokotsch 2132), cf. alb. ulluk (Philippide, II, 379). – Der. ulucă, s. f. (blană, dulap, scîndură groasă; gealău, ciubucar); uluci, vb. (a face caneluri); ulucit, s. n. (acțiunea de a uluci); ulucitor, s. n. (ciubucar); ulucar, s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus). Vezi definitia »

țițúc, țițúci, s.m. (reg.) pui de pisică; țituș. Vezi definitia »