vin (-nuri), s. n. – Băutură alcoolică obținută din fermentarea mustului. – Mr. vin, megl. vin, istr. vir. Lat. vῑnum (Pușcariu 1886; REW 9356); cf. it., sp. vino, prov., cat. vi, fr. vin, port. vinho. – Der. vinărici, s. m. (podgorean, viticultor; s. n., impozit pe vin); vinăricer, s. m. (cel care strîngea impozitul pe vin); vinărit, s. n. (impozit pe vin); vinărie, s. f. (bodegă); vinariță, s. f. (plantă, Asperula odorata); vinaț, s. n. (vin), probabil din lat. vῑnācĕus (REW 9337); vinicer (var. vinițel), s. n. (septembrie), probabil der. interior (după Tiktin și Candrea, din sl. vinicije „vie”); vinimeriu, s. m. (septembrie), cuvînt rar, pe care Bogrea, Dacor., III, 739, îl deriva din lat. vindĕmĭārius; vinos, adj. (ca vinul); vinars, s. n. (Trans., țuică), comp. ca germ. Branntwein; vinărsar, s. m. (producător de țuică); vinărsărie, s. f. (distilerie sau prăvălie de țuică). – Din rom. provine bg. vinerič (Capidan, Raporturile, 224). Vezi definitia »

perplín s.n. (reg.) canal plin cu apă la stăvilarul unui râu. Vezi definitia »

cheșchín (-nă), adj. – Isteț, viclean. Tc. keskin (Șeineanu, III, 37). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

RICÍN s.m. Plantă oleaginoasă cu frunzele mari, strălucitoare și cu flori roșietice sau gălbui, din semințele căreia se extrage un ulei folosit ca lubrifiant și purgativ. [Cf. it. ricino, fr. ricin, lat. ricinus]. Vezi definitia »

VERGÍN, -Ă adj. v. virgin. Vezi definitia »