CONCERTÁNT, -Ă adj. Care concertează, care cântă un concert. ◊ Gen concertant = gen muzical dezvoltat în sec. XVII-XVIII ca urmare a perfecționării instrumentelor și a apariției concertului; domeniu de manifestare a virtuozității instrumentale întruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului; simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au rolul dominant în orchestră; voce concertantă = voce principală într-un cor. [Cf. it. concertante, fr. concertant]. Vezi definitia »

MANIAMÉNT s. n. loc de depozitare a grăsimii sub piele la animale. (< fr. maniement) Vezi definitia »

IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil. – Din fr. imminent, lat. imminens, -ntis. Vezi definitia »

DECADÉNT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care se găsește în decadență, în declin. 2. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului. – Din fr. décadent. Vezi definitia »

AMIÁNT s.n. Varietate de azbest întrebuințată ca material filtrant și ignifug. [Pron. -mi-ant, var. amiantă s.f. / < fr. amiante, cf. gr. amiantos – incoruptibil]. Vezi definitia »