DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură. Vezi definitia »

CIOTÂRCĂ, ciotârci, s. f. (Reg.) Arbore foarte strâmb și cioturos; buștean noduros. – Din ciot. Vezi definitia »

șuvéică, șuvéici, s.f. (reg.) fâșie de arătură. Vezi definitia »

a avea o jenă expr. (iron.) a invoca un pretext imaginar pentru a se eschiva de la îndeplinirea unei sarcini Vezi definitia »

IMPÓSTĂ s. f. 1. bloc de piatră ieșind din zid, pe care se sprijină un arc, o boltă, sau care suportă zidăria de deasupra unei uși, a unei porți. 2. mulură ieșită în relief care încununează un stâlp. (< fr. imposte) Vezi definitia »