sóră (-suróri), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23). Vezi definitia »

BÓRNĂ s.f. 1. Stâlp de marcaj din beton, din lemn etc., așezat la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.; piatră de hotar. 2. Piesă metalică care face legătura mașinilor sau a aparatelor electrice. [< fr. borne]. Vezi definitia »

picheucúță, picheucúțe, s.f. (reg.) cartofior, cartof mic. Vezi definitia »

pestélcă (pestélci), s. f. – Șorț. – Var. înv. prostelcă. Bg. prĕstilka, sb. prostirka (Cihac, II, 296; Tiktin; Conev 84), din sl. prĕstilati, prostirati „a întinde”, cf. prostire și ngr. προστέλϰα. Vezi definitia »

irodíță, irodíțe, s.f. (pop.; mai ales la pl.) ielele, zânele rele. Vezi definitia »