Definita cuvantului urechelniță
URECHÉLNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești îndreptați îndărăt (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu urechelniță
molúră (molúri), s. f. – Varietate de chimion (Foeniculum vulgare). Origine necunoscută. Legătura cu mălură (Scriban) pare îndoielnică. Vezi definitia »
tátă (-ți), s. m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Pușcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidența se explică prin izvorul expresiv comun, cf. și gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata și tatăl, genitiv tatei și tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminații f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din același motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică și ne putem îndoi că a influențat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susținută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frățîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, față de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern). Vezi definitia »
lopátă (lopéți), s. f. – 1. Unealtă pentru ridicat pămîntul. – 2. Paleta vîslei. – 3. Paletă de roată hidraulică. – 4. (Arg.) Dinte. – Mr. lopată, megl., mr. lupată. Sl. (bg., sb., slov., rut., rus.) lopata (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 176; Berneker 733; Conev 67), cf. alb. ljopatë, pol. łopata, mag. lapát. – Der. lopătar, s. m. (fabricant de lopeți; barcagiu; pasăre, Platalea leucorodia); lopăta, vb. (a trage la vîsle, a vîsli); lopățea, s. f. (plantă, Lunaria rediviva); lopățică, s. f. (lopată mică; spatulă, paletă; spumieră; întinzător la ferăstrăul de mînă; frînă la războiul de țesut casnic); lopătiță, s. f. (Trans., Banat, spinare). Vezi definitia »
pávă (páve), s. f. – Clin la subsuoara mînecii de la ie. – Var. pahă. Pol. pacha, rut., rus. paha (Tiktin), cf. mag. páhac (Cihac, II, 520), mag. pálha (Candrea). Vezi definitia »
vasílcă s. [., g.-d. art. vasílcii; pl. vasílci Vezi definitia »