spírit (-te), s. n. – 1. Minte, rațiune, inteligență, părere; semn grafic. – 2. Glumă, banc. Lat. spiritus (sec. XIX); sensul al doilea după fr. mot d’esprit. Este dubletul lui spirituș (var. spiriduș), s. m. (familiar, duh rău în serviciul unui vrăjitor), din lat., cu pronunțarea mag. (Tiktin), cf. pol. spiritusek; și al lui spirt (var. megl. șpirț, mr. șpirtu), s. n. (alcool; înv., esență; zvîrlugă, om neastîmpărat), din it. spirito, cf. ngr. σπίριτο, rus. spirt (Cihac, II, 357; Sanzewitsch 209), tc. ispirto; der. spirtos, adj. (alcoolic). Der. (din fr.) spiritism, s. n.; spiritist, s. m.; spiritual, adj.; spiritualism, s. n.; spiritualist, s. m.; spiritualitate, s. f.; spiritualiza, vb. Vezi definitia »

împenít, -ă, adj. (reg.) fixat cu ajutorul unei pene. Vezi definitia »

pomisít, -ă, adj. (reg.) 1. zgârcit, avar. 2. (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) uscat ca o poamă, îmbătrânit înainte de vreme; slăbit, stafidit, zbârcit, pomit. Vezi definitia »

MONOTELÍT s. m. eretic, adept al monotelismului. (< fr. monothélit) Vezi definitia »

sfirosít, -ă, adj. (reg.) 1. (despre oameni) sfrijit. 2. irosit. Vezi definitia »