nas (násuri), s. n. – 1. Organ al mirosului. – 2. Nerușinare, neobrăzare. – Megl. nas, istr. nǫs. Lat. nāsus (Pușcariu 1154; Candrea-Dens., 1205; REW 5842), cf. it. naso, friul., prov., cat. nas, fr. nez. – Der. năsos, adj. (cu nas mare); năsut, adj. (năsos), cuvînt suspect, pe care Pușcariu 1157, Candrea-Dens., 1206 și REW 5843 îl derivă din lat. nāsūtus, cf. it. nasuto. Vezi definitia »

ATLÁS² s.n. Prima vertebră a gâtului. [< fr. atlas, cf. Atlas – personaj mitologic care sprijinea cerul pe umeri]. Vezi definitia »

cotfás s.m. sg. (reg.) murdărie. Vezi definitia »

NITROSOMÓNAS s. m. bacterie cu rol important în nitrificare, care transformă amoniacul din sol în nitriți. (< fr. nitrosomonas) Vezi definitia »

DUBÁS, dubasuri, s. n. Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm al unei ape pe celălalt. – Din rus. dubas. Vezi definitia »