HÚLĂ³, hule, s. f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; p. ext. drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. – Et. nec. Vezi definitia »

grădínă (grădíni), s. f. – Suprafață de teren arabil pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi. – Mr., megl. gărdină. Bg., sb. gradina (Cihac, II, 115; Meyer 119; DAR), cf. gard, și alb. gradinë. – Der. grădinar, s. m. (persoană care se ocupă de cultivarea unei grădini), cf. bg. gradinar (Conev 76), sb. gradinarĭ; grădinăreasă (var. grădinăriță), s. f. (femeie care se ocupă de cultivarea unei grădini; soție de grădinar); grădinăresc, adj. (de grădină); grădinări, vb. (a cultiva sau a îngriji grădini); grădinărie, s. f. (horticultură); grădinărit, s. n. (horticultură). Vezi definitia »

APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. Vezi definitia »

HISTOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea proceselor de formare a țesuturilor. [< fr. histogenèse, cf. gr. histos – țesut, genesis – naștere]. Vezi definitia »

TOPONOMÁSTICĂ s.f. Toponimie (2). [Gen. -cii. / cf. fr. toponomastique, germ. Toponomastik]. Vezi definitia »