DINÁR, dinari, s. m. 1. Monedă de aur sau de argint de origine arabă, care a circulat în trecut și în Europa. 2. Unitate monetară curentă în Iugoslavia, Algeria, Iordania etc. – Din ngr. dinárion, fr. dinar. Vezi definitia »

dar (dáruri), s. n. – 1. Cadou, donație. – 2. Calitate înnăscută, fire. – 3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. – Megl. dar. Sl. darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), cf. bg., sb., rus. dar. – Der. darnic, adj. (generos, mărinimos); nedarnic, adj. (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie, s. f. (generozitate, mărinimie); dărui, vb. (a dona, a dărui), din sl. darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), cf. bg. darjavam, sb. darovati; dăruială, s. f. (dar, cadou, ofrandă); dăruitor, s. m. (persoană care dăruiește). Locuțiunea adv. în dar a ajuns să însemne și „în zadar” (ca sp. de balde față de en balde), cf. „în zadar”. Vezi definitia »

AUTOCÁR s. n. autobuz, folosit în afara orașelor, pentru excursii. (< fr. autocar) Vezi definitia »

calendár (calendáre), s. n. – 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile. – 2. Almanah. – Var. cărindar, s. m. (ianuarie; înv., almanah). – Mr. calindar. Lat. călendarium. Var. cărindar este moștenită direct din lat. (Pușcariu 291; REW 1508; Candrea-Dens., 263; DAR). Calendar, prin intermediul ngr. ϰαλενδάρι care a pătruns în limba română prin biserică, și a ajuns pop. Vezi definitia »

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus. Vezi definitia »