trist (-tă), adj. – Supărat, necăjit, deprimat; dureros. Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu, Hlr., 141; Pușcariu 1764; REW 8918), cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; și în rom. circulația populară pare limitată. Apare din sec. XVI. – Der. tristețe (var. tristeță), s. f. (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după it. tristezza, fr. tristesse; întrista, vb. (a mîhni, a supăra), după fr. attrister; întristăciune, s. f. (Bucov., suferință, mîhnire); întristător, adj. (care mîhnește). – Din rom. provine săs. trist. Vezi definitia »

AUTÍST, -Ă adj. v. autistic. Vezi definitia »

SUDÍST, -Ă adj., s. m. (luptător) al Confederației Sudului în Războiul de secesiune din SUA (186¹-186⁵). (< fr. sudiste) Vezi definitia »

CAMERÍST s.m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijește camerele într-o instituție; camerier. [Cf. fr. camériste, it. camerista]. Vezi definitia »

TAXIDERMÍST s. m. specialist în taxidermie. (< fr. taxidermiste) Vezi definitia »