Definita cuvantului echilibru
ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu echilibru
OZONOMÉTRU s. n. aparat folosit în ozonometrie. (< fr. ozonomètre) Vezi definitia »
SFEROMÉTRU, sferometre, s. n. Instrument de forma unui trepied cu un șurub central, folosit pentru măsurarea grosimilor mici sau a curburii suprafețelor sferice. – Din fr. sphéromètre. Vezi definitia »
PARAMÉTRU s. m. 1. (mat.) literă într-o expresie sau ecuație care, considerată în calcule, constantă, poate lua diferite valori. 2. mărime proprie unui sistem fizic, tehnic, unui fenomen etc., o caracteristică constructivă sau funcțională. ♦ ~ economic = unitate de măsură a aspectelor cantitative și calitative ale proceselor și fenomenelor economice. 3. (stat.) mărime măsurabilă care permite prezentarea mai simplă a caracteristicilor principale ale unui ansamblu statistic. ◊ (inform.) simbol care desemnează datele preluate de către o procedură. 4. element constant într-un calcul, într-o operație intelectuală. (< fr. paramètre) Vezi definitia »
lústru s. n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. It. lustro, parțial prin tc. lustro „cremă de ghete”, cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”. Der. în lat. lustrum (Pușcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s. m. (cel ce curăță pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s. f. (loc unde se lustruiește încălțămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăța, a da luciu); lustruială, s. f. (acțiunea de a lustrui); lustrină, s. f. (țesătură lucioasă), din fr. lustrine. Vezi definitia »
OHMMÉTRU s. n. instrument pentru măsurarea rezistenței electrice. (< fr. ohmmètre) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z