EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripție funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ◊ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripție. 2. poezioară compusă cu ocazia morții cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion) Vezi definitia »

PALEOGEOGRÁF, -Ă s. m. f. specialist în paleogeografie. (< fr. paléogéographe) Vezi definitia »

LITOGRÁF, -Ă, litografi, -e, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu litografia. – Din fr. lithographe. Vezi definitia »

sileáf (-furi), s. n. – Brîu, centiron pe care se înfigeau arme. – Var. seleaf, sileg, sileah. Mr. șileahe, megl. sileafi. Tc. (arab.) silah (Șeineanu, II, 321), cf. ngr. σιλάχι, alb., bg. siljah. – Der. silihtar, s. m. (dregător turc, purtătorul spadei sultanului), din tc. silihdar (Șeineanu, III, 109), cf. ngr. σιλιϰτάρης. Vezi definitia »

CARDIOGRÁF, cardiografe, s. n. Aparat care înregistrează grafic pulsațiile inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardiographe. Vezi definitia »