gugiumán (gugiumáne), s. n. – Căciulă de samur, purtată în trecut numai de domnitor (cu dublură albă) și de boierii de rang (cu dublură roșie). – Var. gugi(u)man(ă). Tc. gücemin (Șeineanu, II, 191). Sec. XVI. – Der. gugiu, s. n. (Mold., glugă), formă reconstituită, întrucît se consideră -man ca suf.; cujban, s. n. (costum), al cărui sens nu pare sigur (cf. Bogrea, Dacor., I, 227). Vezi definitia »

MANCIURIAN, -Ă, manciurieni, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. persoană ce face parte din populația tungusă de pe teritoriul Chinei de nord-est Vezi definitia »

ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. Vezi definitia »

NĂZDRĂVÁN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În mitologia populară; adesea substantivat) Înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdraván, -ă, năzdrávăn, -ă, nezdrávăn, -ă adj.] – Ne- + zdravăn. Vezi definitia »

GRAFOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. Stăpânit de grafomanie. [< fr. graphomane]. Vezi definitia »