beteálă (-éli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29. Vezi definitia »

MIOZÍTĂ s. f. inflamație a țesutului muscular. (< fr. myosite) Vezi definitia »

vitéză (-ze), s. f. – Iuțeală. – Var. vitesă. Fr. vitesse, probabil asimilat der. de la teză (sinteză, ipoteză, proteză). Nu au dat rezultate eforturile, puriștilor, pentru că impune uzul lui vitesă, cf. cenzură. Vezi definitia »

SPONDILARTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a articulațiilor vertebrale. [< fr. spondylarthrite, cf. gr. spondylos – vertebră, arthron – articulație]. Vezi definitia »

TIAMÍNĂ s. f. aneurină. (< fr. thiamine) Vezi definitia »